Autoritățile intenționează să construiască încă 115 parcuri de producere a energiei alternative, însă inițiativa lor este criticată de ONG-urile de mediu din Tulcea care consideră că prea multe eoliene strică, informează obiectivtulcea.ro.
Potrivit sursei citate, numărul total al instalațiilor eoliene se ridică la aproximativ 1.700. Cifra e considerată prea mare de asociațiile de mediu deoarece acestea consideră că numărul mare de centrale ar putea avea efecte asupra arealelor naturale protejate.
“Indiferent de concluziile evaluărilor de mediu, investiţiile respective sunt ilegale având în vedere prevederile legislaţiei de mediu, în special a OUG 154/2008, (conform căreia constituie infracţiuni construcţiile şi investiţiile în arii protejate/inclusiv în situri Natura 2000) în afara zonelor de dezvoltare durabilă. Aceasta cu atât mai mult cu cât există şi alte alternative de amplasare a acestor obiective în alte zone ale ţării, zone fără suprafeţe atât de extinse de arii protejate şi situate departe de căile de migraţie ale păsărilor”, scriu ONG-urile într-o petiție trimisă instituțiilor.
Eugen Petrescu, președintele SOR Tulcea, declarase acum câteva zile că investiţiile în producerea energiei eoliene nu ar trebui încurajate în Dobrogea, iar în opinia sa zona este mult mai atractivă pentru turişti fără ca aici să existe parcuri eoliene.
În replică, Viorica Bîscă, directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului, a afirmat că ONG-urile au fost informate despre fiecare etapă a proiectului, dar reprezentanții lor nu au fost niciodată prezenți la dezbateri, deși au fost invitați pentru a-și spune punctul de vedere.
Zona Drobogea face parte din primele 10 celor mai mari parcuri eoliene din Europa.



